EXCLUSIV / Timișoara a pierdut palmaresul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu trebuie să-I plătească peste 400.000 de euro fostului patron Claudio Zambon, pentru că bănățenii au folosit numele, culorile și palmaresul FC Politehnicii Timișoara.

“Astăzi am primt decizia de la Tribunalul de la Lausanne. E una definitivă în urma căreia gruparea patronată de Marian Iancu trebuie să renunțe până în 30 iunie la denumirea de Politehnica Știința 1921 Timișoara. Nu mai au voie să folosească nici culoarea violet și nici să se folosească de palmaresul lui Poli. Palmaresul lor este doar din sezonul 2005-2006!”, ne-a declarat italianul. “Deasemenea, TAS îi obligă pe timișoreni să îmi plătească câte 5.000 de euro pentru fiecare meci disputant în acest sezon. După calculele mele, Iancu îmi datorează peste 400.000 de euro”, a mai spus Zambon, subliniind că decizia TAS este un ultimatum pentru bănățeni, aceștia urmând a fi depunctați cu câte șase puncte, pentru fiecare partidă disputată după data de 30 iunie.

“Cine a primit decizia irevocabilă? Zambon!? Cine-i individul, că nu am auzit de el? Acum mă preocupă doar meciul cu Buzăul, nu problemele unui anonim”
Gheorghe Chivorchian, președinte Politehnica Timișoara

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'

Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid

Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”

Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”

BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!

ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ

Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită

Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”

Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate

Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului

Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului

Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată

Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×